Ești sigur că pajiștea ta își atinge întregul potențial?
O pajiște poate să fie verde, să arate bine și totuși să fie departe de potențialul ei real.
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări: Ești sigur că pajiștea ta îți oferă tot ceea ce ar putea oferi?
Pentru că o pajiște nu trebuie evaluată doar după culoare.
Nu este suficient să spunem că este verde.
Trebuie să ne întrebăm:
- Câtă materie uscată produce?
- Cât din această producție poate fi consumată efectiv de animale?
- Ce plante formează covorul vegetal?
- Cât de repede se reface după pășunat?
- Cât de bine suportă perioadele de secetă?
- Cât azot poate furniza prin leguminoase?
- Cât de bine acoperă solul?
- Cât de mult furaj se pierde prin călcare și suprapășunat?
- Cât lapte poate susține această pajiște?
Aici începe adevărata gestionare a pășunii.
Verde nu înseamnă neapărat productiv.
Două pajiști pot arăta asemănător de la distanță și să aibă valori complet diferite. Una poate avea o proporție bună de graminee și leguminoase, plante aflate într-un stadiu vegetativ bun, rădăcini bine dezvoltate și o capacitate mare de refacere. Cealaltă poate fi dominată de plante mai puțin valoroase, îmbătrânite, cu goluri în covorul vegetal și cu o mare parte din producție greu accesibilă animalelor.
De aceea, ochiul fermierului trebuie educat să vadă mai mult decât verdele.
Potențialul pajiștii începe în sol.
Nu putem construi o pajiște performantă fără să înțelegem solul. pH-ul, fosforul, potasiul, materia organică, structura solului, compactarea și disponibilitatea apei influențează direct plantele. Dacă rădăcinile nu au unde să se dezvolte, dacă apa nu pătrunde sau dacă nutrienții nu sunt disponibili, planta nu poate transforma potențialul genetic în producție.
De aceea, uneori problema nu este să semănăm mai mult. Problema este să înțelegem mai bine ceea ce avem deja.
Potențialul este și genetic.
Nu toate plantele sunt egale. O pajiște formată din specii și soiuri adaptate condițiilor locale poate produce mai mult, poate rezista mai bine la secetă și poate oferi un furaj mai valoros. Gramineele și leguminoasele trebuie privite ca o comunitate. O pajiște bună nu este o colecție întâmplătoare de plante. Este un sistem. Iar diversitatea bine construită poate însemna mai multă producție, mai multă stabilitate, o perioadă mai lungă de utilizare.
Marea întrebare: cum pășunăm?
Poți avea o pajiște foarte bună și să-i distrugi o mare parte din potențial printr-un management greșit. Intrarea prea târziu în parcelă înseamnă plante îmbătrânite și scăderea calității furajului. Intrarea prea devreme poate slăbi plantele. Ieșirea prea târziu înseamnă consumarea excesivă a rezervelor plantei. Revenirea prea rapidă nu îi permite să se refacă. Iar pășunatul continuu poate transforma treptat o pajiște productivă într-una dominată de plante care tolerează mai bine presiunea animalelor. Nu doar planta produce. Fermierul decide cât din potențialul plantei ajunge în vacă.
Pajiștea trebuie privită prin vacă.
În final, nu cultivăm iarba pentru că vrem să avem o fotografie frumoasă cu o pajiște verde. Cultivăm furaj pentru animale. Iar o vacă de lapte ne oferă un indicator extrem de interesant: cât de mult lapte poate produce din ceea ce îi oferim de pe pășune? Dacă pajiștea produce mult, dar vacile consumă puțin din această producție, avem o problemă. Dacă iarba este multă, dar calitatea ei este slabă, avem o problemă. Dacă vacile consumă bine, dar pajiștea se degradează în fiecare an, avem din nou o problemă. Obiectivul nu este să producem pur și simplu cât mai multă iarbă. Obiectivul este să transformăm eficient solul în plantă, planta în furaj, furajul să hrănească vaca, iar vaca să dea lapte.
Cum îți testezi pajiștea?
Înainte să spui că pajiștea ta este „bună”, încearcă să răspunzi la câteva întrebări:
1. Cât produce? Nu doar vizual. Măsoară.
2. Ce produce? Identifică speciile și proporția lor.
3. Cât poate consuma vaca? Producția totală nu este egală cu furajul consumat.
4. Cât se pierde? Călcare, resturi, suprapășunat, plante refuzate.
5. Cât de repede se reface? Timpul de odihnă este unul dintre cei mai importanți indicatori ai sistemului.
6. Cum arată pajiștea după câțiva ani? O pajiște bună trebuie să rămână bună, nu doar să arate bine într-o anumită lună.
7. Cât contribuie la economia fermei? Aici este, de fapt, testul final.
Așadar nu întreba dacă pășunea ta arată bine, ci întreabă „Cât din potențialul ei se transformă în producție?” Pentru că între o pajiște care „merge” și una care performează există o diferență enormă. Iar acea diferență nu este întotdeauna în sămânță, în îngrășământ sau în ploaie. Uneori diferența este în modul în care fermierul privește pajiștea.
Pajiștea nu este terenul pe care lăsăm vacile să pască. Pajiștea este una dintre cele mai importante fabrici ale fermei. Iar dacă nu îi măsurăm producția, nu îi urmărim evoluția și nu îi gestionăm recuperarea, există riscul să avem o fabrică performantă pe care o folosim doar la jumătate din capacitate.
Ești sigur că pajiștea ta își atinge întregul potențial? Poate că următorul pas nu este să cumperi mai mult furaj. Poate că este să înveți să produci și să folosești mai bine ceea ce ai deja.
Cosmin Daniel Ion
